începutul

Un nou început, un alt început!

Tânjim după el, implorăm să ni se dea. Nu degeaba, am înţeles în cele din urmă că doar acolo stă magia. Cuprinsul de prea puţine ori o păstrează. Dimpotrivă, îi alterează într-atât frumuseţea în unele cazuri că nici alt început nu mai ne dorim o vreme.

Şi totuşi izbăvirea vine dintr-acolo. Din începuturi. Începutul verii (restul ei fiind prea fierbinte), începutul maternităţii/paternităţii (restul fiind ceva pt care nu suntem încă pregătiţi), începutul vieţii (dincolo de copilărie existând încrâncenarea validării), a iubirii (dincolo de sărut fluturii coborându-şi aripile), al căsniciei ( jurămintele devenind pietre de încercare) , al sfârşitului chiar, când se pune punct.

Punctul. El însuşi un început. Al dreptei. Pe care o transformăm într-o linie sinuoasă, şerpuitoare. Într-atât de, încât contorsionarea trupului şi a sufletului trebuie să înceteze. Totul are limite. Limita, constrângere fiind, distruge magia.

E nevoie de un alt început, desigur.