răzlețe

A mai trecut o noapte. Fără stele, fără șoapte. Doar secunde înșirate.

e vară iar

Mă întreb, și ție ți se zbat tăcerile sub pleoape, și ție îți par toate mult prea departe? Și tu iei vara asta ca pe o carte, îi adulmeci asfințitul, îi pipâi răsăritul, numeri picături de rouă, admiri la ea nopțile cu lună nouă? Și ție îți fug amintirile pe nevăzute cărări ca mai pe urmă să le regăsești înghesuite în jurul cuvântului dor?
E vară iar, vară cu miros de ploi, cu miros de tine, de mine… Niciodată de noi.

așa cum tu, nimeni nu…

De câte ori de a lungul vremii ce-o trăiești nu-ți spui că tu esti unic, inegalabil? Că asa cum tu, nimeni – nu?
De câte ori nu-ți spui că asa cum tu zâmbești, cum gândești, simți, plângi, vorbesti, privești, mergi, visezi, alinți, șoptești…
De câte ori nu-ți spui că așa cum tu iubești, nimeni altul nu ar ști?
De câte ori? De mii și mii de ori! Și pentru fiecare dată când te-ai împăunat cu un astfel de gând, a existat o clipă care te-a contrazis. Ai aflat înfiorat că nu ești singurul, nu ești inegalabil, nu deții simțiri aparte, nu ai gesturi „unicate”. Ești doar, simplu, tu. Ca tine – miliarde. Ca ei toți și tu…
Nu, nu ești tu singurul care… Nu. Nu alinți tu cum nimeni nu o face. Poate că ești chiar foarte, foarte departe de felul în care altul, mai demult…
Ce-ți rămâne de făcut? Nimic. Nimic altceva decât să mergi. Să mergi și să tot mergi. Mai departe, tot mai departe. Pânâ acolo unde poate că ai să întâlnești pe cineva, un suflet, pentru care ai putea fi….
Dar nici măcar atunci nu te împăuna. Nu. Înaintea ta, sigur a mai fost cineva. Cineva care i-a vorbit, cu care a visat, pe care a alintat, a privit, față de care a simțit…Exact așa cum și tu…
Deci nu, nu ești unic. Nici în lumea asta mare prin care pășești rătăcitor și nici măcar pentru un singur suflet. Unul. Pe care-l cauți, îl găsești, îl îmbrățișezi cu dor – un dor ciudat, dor de tine, dor de unicitatea ta. Suflet pe care mai apoi îl pierzi. Tot din pricina ei, a unicității tale. Unicitate care se transformă cu timpul într-o banalitate cum nu se poate mai autentică.
Și când te gândești cât de inegalabil te-ai știut, cât de așa cum tu, nimeni – nu …