răzlețe

Să nu crezi niciodată că știi. N-ai da dovadă decât de o biată infatuare.

răzlețe

După un milion de erori, transpuse până la ultima în tot atâtea orori, nu-ți rămâne decât să crezi că n-ai de ce să crezi în tine, cum că ai avea gânduri bune, intenții lăudabile, atitudini prietenoase, etc, etc, etc…

duminică

Pe fereastra larg deschisă pătrunde ziua. Intră tiptil, abia văzută, mai întăi dimineața. Cu zorii ei mai umezi ca de obicei, a atras atenția ciorilor. Umezeala asta excesivă e ceva ce le dezechilibrează psihicul, pare-se, fiindcă s-au pornit să-i facă un scandal îngrozitor. Croncănitul lor e sugestiv.

 Am bănuiala, ba chiar convingerea, că întreg sistemul, deopotrivă cu tot „poporul” planetar, are traumele sale.  Plățile sale.

Nimerit e să nu intervii în ele. Numai că te apucă un dor de haiducie și toată ființa-ți e pornită pe repus sistem pe calea cea lină, dreaptă.

După ce criterii însă, dreaptă? 🤔



…S-au liniștit și ciorile. Poate au admis că toamna e aproape. Și poate n-au mai găsit în asta motiv de îngrijorare. Cine știe…? Poate…



Se prelinge încet, încet pe fereastra larg deschisă ziua…Dangătul clopotului bisericii din apropiere se amestecă cu ciripit de păsărele care, la rându-i, se amestecă cu unele dintre gândurile mele. O mulțime și ele, mai mult sau mai puțin zgomotoase, deloc însă panicate. Doar e Duminică. Prin decret divin – zi de huzur.