Reclame
plouând…
Sunt vise ori dorințe ce te însoțesc prin viață. Dintre ele, unele se implinesc cât nici n-ai clipit incă. Sunt și din cele care pășesc mereu în umbra ta. Uneori discrete, aproape necerându-și dreptul de a exista, alteori atât de prezente că-ți taie respirația cu zbaterea lor. Zbatere de aripă frântă pentru care zborul este o perpetuă neputință. Neputință care te face să înțelegi că sunt lucruri care, pentru tine, nu pot exista oricât de mult ți le-ai visa.
Poți plânge pentru asta. Dar ai grijă, îl vei întrista pe Dumnezeu cu fiecare lacrimă ce-ți cade grea din ochii ce privesc de dincoace de geam o lume care nu le aparține. Și va plânge și El. Dincolo de geam. Plouând.
„când nu știi care-i calea ta (…) caută în ochi de copil soare”
hai-hui printre amintiri
Într-un loc şi un timp atât de îndepărtat precum este trecutul, îţi închipui că nu mai este posibil să găseşti ceva din ceea ai lăsat în urmă cândva, spre păstrare.
M-am oprit aşadar fără de speranţă pe marginea acestei nopţi ce cotropeşte lumea, privind pătrunzător prin întunecimea care învăluie totul de jur împrejur. Mă afund şi eu în tăcerea impusă. Numai că, dincolo de ea, există gândul. Născut dintr-o dorinţă. Dorinţa de a mă afla din nou sub imperiul trăirilor acelor vremuri şi simţăminte.
O bătaie de inimă, altă bătaie de inimă, şi alta mereu – toate vibraţii ale unui timp ce-şi cere dreptul la eternitate – mă îndeamnă să tac şi să privesc orb în întuneric. În spatele pleoapelor fluturânde se aştern amintiri după amintiri. Vin anapoda, fără vreun sens, încât nici nu mai ştiu de sunt doar plăsmuiri ale unui gând înfierbântat sau clipe trăite aievea cândva.
Solitudine, ce acasă eşti! Şi cât de departe sunt eu…Sunt acolo, printre amintiri. Printre amintirile cu tine, iubire. Şi mi-e bine.
Invitaţie la vals
(Cum să nu-i iubeşti când, deşi pitici, vrăjesc uriaşi şi fac din ei vis şi armonie??)
După un timp, s-a furişat pe poarta inimilor noastre fiinţa unui vals făcut numai din farmec şi nostalgie.
Mihail Drumeş în Invitaţie la vals (1936)
….şi a aşezat în mâna mică, Trofeul competiţiei….
„….și te tot minți că pe chipul tău anii n-or să se vadă”
