răgaz

Suntem, de obicei, atât de siguri de noi, pe noi… Că știm, ne implicăm deci controlăm…

Și totuși, ne clătinăm. Pierdem echilibrul acela desăvârșit în care ne închipuim.

În cădere însă, mâna Lui se întinde — fără stele aprinse, umil și fără zgomot. Simplu. Senin. El.

Noi? Noi suntem întotdeauna spectaculoși. Un tumult care nu se mai oprește decât atunci când reușim să respirăm din nou, pe calea dreaptă.

Abia atunci Îi simțim Voia. Iubirea.

Și doar atunci înțelegem cel mai limpede: nu ne-a lăsat să cădem.

Dar ne-a lăsat să vedem că El ne ține.

răzlețe

Nu e greu. Nu e nici ușor.

Poate fi copleșitor. Dar frumos peste tot ce poate fi numit frumos.

Sa poți spune „te iubesc” fără sa te temi.

De cuvinte, de reacții, de urmări. De așteptări. De imperfecțiunile tale. De ale celuilalt .

Fără să i simți greutatea. Fără să apese nici pe celălalt.

Să-l poți spune firesc. Ușor. Ca o înflorire. Si-n urmă-i să rămână culoare.

Si-o zare. Fără ca privirea să-i lovească marginile

răzlețe

Maturitatea nu înseamnă să ai răspunsuri pentru toate.

Poți rămâne în fața unei întrebări fără să scormonești febril în tine după răspunsul perfect, corect.

Maturitatea admite, mai degrabă, că nu le-a cuprins pe toate. Încă.

Și, de fapt, că nici nu va izbuti vreodată.

Până la capăt.

Acel capăt.

răgaz

Să stai cu o cafea în mână și cu ochii în răsărit.

Ca și când nu te-ai grăbi.
Deși nu ai niciun motiv.

Doar lași dimineața să vină spre tine încet, să te cuprindă larg, fără să te apuci s-o înghesui tu cu tot ceea ce ai de făcut.

Poate că asta ar însemna uneori să fii bine: să ai în față o zi care nu s-a întâmplat încă și, pentru câteva momente, să nici nu simți nevoia să înceapă să te intereseze.

Doar cafeaua pe care o ții caldă în palmă, lumina care cuprinde totul în jur, puțin câte puțin, și liniștea în care gândurile se opresc și ele și te lasă să respiri…

Să nu trebuiască să faci ceva cu astă clipă.
Nici să o explici, nici să o păstrezi, nici s-o transformi.

Doar s-o lași să fie.

Să stai.

Simplu și neeficient.

Că doar nu toate clipele trebuie să ne ducă undeva. Unele sunt doar pentru a ne aminti că suntem aici.

Și, în timp ce tu stai, lumea începe din nou.