Anunțuri

fără basme.

„Basmele nu există decât în basme. Adevărul este mai dezgustător. Adevărul este întotdeauna dezamăgitor; de-aia minte toată lumea.”

…Şi nu că minte ar fi problema, ci felul parşiv în care o face.

Unii mint în vorbe simple, fără pretenţii şi se opresc la un moment dat. Atunci nu te doare aşa de tare când descoperi falsul.

Dar când eşti minţit cu cele mai frumoase şi alese vorbe, atunci durerea este fără margini. Când cuvintele celui ce minte sunt pline de poezie, frumuseţe, gingăşie, când frumuseţea din cuvintele rostite, te face să visezi sub bolta unui curcubeu, cu ochii aţintiţi spre perfecţiunea închipuită a fiinţei ce-ţi recită poezia de o sensibilitate aparte, (dar vai!- atât de mincinoasă), atunci înşelăciunea este crudă, meschină şi deseori, foarte greu de depăşit.

Te şi miri cum de un om capabil de atâta eleganţă în vorbire, poate fi de fapt atât de pustiu sufleteşte. Şi cum de la gingaşie poate trece  lin şi firesc la vorbe, gesturi, atitudini  dezgustătoare.

Sunt suflete frumoase, corecte, care nu sunt observate, fiindcă vorbele drepte şi învelişul ce i-au fost hărăzite nu atrag curiozitatea nimănui. Şi sunt suflete goale de sentimente omenesti, lipsite de caracter, ambalate într-un înveliş sclipitor, menit să-ţi ia privirea, gândirea. Şi aşa cum fluturii de noapte sunt atraşi de mirajul luminii ce-l oferă o lampă, şi aceste fiinţe omeneşti sunt încojurate în permanenţă de altele, fasinate de poleiala şi falsa lumină ce o răspândeşte cu atâta nonşalanţă şi nepăsare în jurul lor, prin cuvinte şi  gesturi intimidante

Uneori, nici nu sunt de vină mincinoşii, ci cei ce nu îşi cunosc propria valoare, propriile idealuri, aşa încât să nu se lase fascinaţi de falsitatea altora şi aleg mai degrabă  să-şi ducă viaţa în umbra unui astfel de personaj, luminos la exterior şi foarte întunecat în interior.  Dar sunt de înţeles, nevoia de frumos a fiecăruia este ceva natural. Sunt cruzi, doar cei ce speculeaza prezenţa celor de buna credinţă. Cei ce atunci când văd că puterea şi magia din cuvintele lor au  dispărut şi nu sunt capabili să se oprească înainte de linia care indică o zonă de ridicol, de prost gust şi lipsă de caracter.

 

Poţi plânge „albastru”, poţi privi „cu stele licărindu-ţi în privire”, poţi simţi „divin” – toate însă sunt simple cuvinte, alăturate forţat, doar pentru efecte estetice. În spatele lor, poţi afla că sunt minţi sofisticate şi suflete goale. Cuvintele simple, sunt mai degrabă cele ce transmit emoţia direct acolo – la inimă, fără a fi nevoie nici măcar de o  secundă de oprire prin colţurile minţii pentru a le fi desluşit sensul. În spatele unui cuvânt simplu, se găsesc mai degrabă suflete bogate şi minţi drepte, care nu se ocupă cu înşelăciunea celui de alături.

…Realitatea şi basmul nu sunt sinonime şi nici nu au vreun sens comun oricât ai forţa apropierea. Iată de ce  basmul nu are aplicabilitate în realitate. Şi de ce, aşadar, mint unii. Vor cu tot dinadinsul să trăiască basmul, indiferent peste cine sau ce calcă în picioare. Că vor fi suflete sau doar trupuri, le este indiferent atât timp cât şi-au satisfăcut orgoliul, nevoia…

Nu-ti rămâne decât să te detaşezi, să ignori , să uiţi. Sunt şi altfel de oameni în lumea asta mare…Haide, poate reuşeşti!

(tim)(tim)(tim)…………………………………………………….

 

.

cer în lacrimi.

.

Iubire în  vorbe dulci, alinări în gesturi tandre…

În noapte, nici  Luna nu-i atât de singură pe cât era. Există Orionul – o constelaţie ce alungă tristeţi mai vechi, mai noi..redă speranţe, spulberă nelinişti, temeri.

Plouă – ca într-o veşnică toamnă– lacrimi căzute din cer.

…şi-i aproape mart(i)e.

(Tim)

o mică concluzie.

Nu clădi un castel de bănuieli şi nici de convingeri pe un cuvânt, pe un chip, nici pe  un timbru vocal, sau pe un gest, pe o privire, ori pe o grimasă. Nici pe o atitudine. Nici pe o declaraţie. Nici pe o realizare. Pe nimic altceva. Este inutil. Toate astea, luate în parte, sunt prea puţin pentru a defini ceva pe baza lor. Trebuie să cunoşti întregul, în prea multe şi felurite ipostaze, pentru a-ţi face o impresie corectă, pertinentă. Lucru dealtfel imposibil, oricât de fini observatori am fi.

Totul este mişcător – nimic sigur, nimic concret. Nimic nu ni se dezvăluie cu adevărat. Şi nu ne lăsăm cunoscuţi în totalitate, nimănui. Suntem un fals, de la un capăt la altul. Nu în întreg, doar că avem şi acest fel de a fi, de a ne ascunde până şi nouă înşine cine suntem, ce ne dorim.

Lumea asta? – Bâlciul deşertăciunilor! Noi, oamenii? – Modeşti! (deşi am fost educaţi să credem că  suntem fiinţe evoluate, superioare).