Tristete.

Este atât de trist ce s-a întâmplat aseară, in acel club, încât nici nu îți vine să vorbești despre asta. Mi se pare nedrept, ca atâta tinerețe să fie distrusă într-o clipă, Cine ar putea găsi motivația acestei întâmplări?!

…Cred din ce în ce mai mult în destin, Mi se pare că o forță superioară ne conduce drumul prin viață. Noi suntem doar ceva trecător prin ea, și pare că nu avem nici cel mai mic control.

Nu vreau să caut vinovați, Probabil suntem cu toții, dacă este să ne referim la modul superficial de a trata unele aspecte, legate de modul în care ne comportam vizavi de viața noastră, Viață pe care nu o apreciem la justa ei valoare decât după ce am stricat- o, uneori, iremediabil…

Nu vreau să transmit condoleate. Mi se par vorbe goale fără niciun înțeles. Vorbe care nu vor aduce inapoi ce s-a pierdut. Vorbe care nu oferă sprijin, pentru că nimic nu poate oferi, într-o astfel de situație. Sunt oameni dragi dispăruți acolo, care nu se vor mai întoarce niciodată la cei ce îi îndrăgeau. Apoi sunt cei rămasi in urma, care trebuie acum să învețe să trăiască fără cei dispăruți. Si mai sunt cei care vor fi nevoiți să accepte, zi de zi, că viața lor va fi marcată vizibil, pentru totdeauna, de acesta nedreaptă întâmplare, Suferința tuturor acestor oameni este cruntă și nu o poate vindeca absolut nimic din ce ai putea spune sau face…

Am simțit doar nevoia de a aseza aici, cateva cuvinte care ar putea explica tristetea care m-a cuprins…

Anunțuri