zile de vară…

…cu sentimente contradictorii, împliniri, aşteptări, abandonări, visări.

Anunțuri

eternul „te iubesc”

Eşti desenat în mintea mea

privirea ta m-a prins de încheietură

şi mâna ta în suflet ea îmi stă

când doare, este frig sau rău îmi e

m-alintă tandru cu a ei căldură.

Nu eşti departe niciodată

te simt aici în  timp ce scriu

nu-i greu, eşti parte din lumina

ce-mi stă-n privire-ntotdeauna

Ştii c-am capturat a ta iubire,

şi-am ferecat-o în amintire…

Că eşti iubit să nu te superi,

e prea frumos la mine în suflet

ca dragostea să vrei s-o spulberi…

Nu spune nu iubirii mele

căci dor aceste mâini întinse spre zenit

purtând pe-un taler de argint

inima-mi ce bate pentru tine.

…Vor fi furtuni sau numai ploi

un curcubeu va apărea mereu

din vis, din zâmbete, din noi.

Noi…doi străini iubindu-se în noapte

prin gesturi, prin mii şi mii de şoapte

prin degete  ce scriu – rescriu, febril,

tatuat pe suflet, eternul „te iubesc”.

de ce…

… mi-am amintit de mine? Doar pentru a întelege că timpul ăsta nemilos, neîndurător, nu se măsoară numai în secunde ci are şi fluturări de clipe?

Clipe  cu altfel de înţelesuri, cu aşteptări, clipe ce ating eternitatea odată cu împlinirea, clipe când stelele sărută noaptea,  când soarele în asfinţit iubeşte marea, când ploile lasă cerului ca amintire curcubeul, clipe când inima în piept se frânge de suspine, când auzul e îndrăgostit de dulceaţa şoaptelor, când timpul vine în secunde şi trece-n amintiri nespuse, clipe când sufletul pluteşte pe aripi de îngeri

De-asta mi-am amintit de mine… Chiar dacă…

curajul clipei

„Defectul tuturor oamenilor este că aşteaptă să trăiască, deoarece n-au curajul fiecărei clipe. De ce n-am pune în fiecare moment atâta pasiune şi atâta ardoare încât fiecare clipă să devină un absolut, o eternitate? Toţi învăţăm să trăim după ce nu mai avem nimic de aşteptat, iar când aşteptăm nu putem învăţa nimic, fiindcă nu trăim în prezentul concret şi viu, ci într-un viitor fad şi îndepărtat. Ar trebui să nu aşteptăm nimic decât de la sugestiile imediate ale clipei, să aşteptăm fără a avea conştiinţa timpului. Salvarea nu poate fi decât în recâştigarea imediatului. Căci omul este o fiinţă care a pierdut imediatul.”  – Emil Cioran / Pe culmile disperării