„eu n-am nimic de spus nimănui și n-am nimic de aflat despre nimeni”
Accidentul/Mihail Drumeș
„eu n-am nimic de spus nimănui și n-am nimic de aflat despre nimeni”
Accidentul/Mihail Drumeș
M-am mai gândit – nu cred că mergem mai departe, așa cum spuneam anterior ci mai degrabă ne îndepărtăm. Forțat sau benevol? În mod sigur e vorba despre un melanj între ele două.
Toate trec. Absolut toate. Fie ele bune, fie rele rămân în spate. Sau poate că suspendate. Așa, suspendate, în firescul lor balans se mai ating în tăcere de câte un gând ori emoție. Tăcute și ele.
Și mergem mai departe…
Când ești în suferință, de pildă bolnav, te întrebi dacă lucrurile cărora le-ai dat atâta importanță merită cu adevărat statul de prioritar.
În altă ordine de idei, mă muncește de o vreme un gând: aș putea oare număra frunzele ce cad?
Totul, totul a devenit parcă mai interesant de cum a fost. Mai ales noi, oamenii…