abis

Nu mai înțeleg nimic din toamna asta; unde și-a ascuns toată culoarea, unde-i este tăcerea, unde adierea, șoaptele? Șoaptele din plină noapte…În ce abis i s-au pierdut toate?

Dar stelele ori chiar felinarele – născociri ale unei lumi obsedată de lumină – unde-i sunt? Unde îi este ploaia?  Fără de ea, se știe, umbrela – cupolă sub care se țin spectacole mute – nu se poate întinde.

Pe vremuri, pe un cer de toamnă erau pictate întregi imperii de iluzii. Și de visuri. Era și zborul păsărilor pictat pe cerul aflat în amurg, fiecare tușă pe care aripile lor o desenau acolo sus se trăia profund aici, jos, printre frunze și flori de toamnă mirific colorate. 

Astăzi mi-e dor. Mi-e dor de râs, de plâns, de umbrele întinse pe asfalt ori arcuite peste garduri ca niște stafii iscoditoare, de foșnetul frunzelor sub pașii negrăbiți ce trec prin blânda înserare. Mi-e dor de toate.

Și nu înțeleg nimic din tine, toamnă. În ce abis, oare, ți s-au rătăcit toate?

Reclame

4 gânduri despre &8222;abis&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s