fluturi

Afară se scutură arborii de vară. O alungă şi ei, ca şi mine. Te privesc şi ei la fel ca mine. Te respiră ei, te respir şi eu…

Ştii doar că te-am aşteptat. Că am curs odată cu timpul, împărţit de nu ştiu cine şi când, în zi şi noapte. Le-am parcurs pe toate, până am ajuns în ale tale braţe. Drumul mi s-a părut că ar fi lung şi nesfârşit. Uneori. Alteori doar clipe. Toate pline. Pline de tine. Între răsărit şi apus – ca o mie de gânduri. Între apus şi răsărit, o altă mie. De visuri.

Toate proiectate pe ale tale frunze.

Ştiu, eşti aici. Te privesc acum, te respir. Te trăiesc.
Am tresărit când ai sosit – ba chiar de mai-nainte – fiindcă, vezi tu, Toamnă, mi-a fost teamă că n-ai să-mi ajungi. Pentru că, deşi vii negreşit, vii întotdeauna singură. Vii colorată. Zvăpăiată. E adevărat…Cu mii şi mii de promisiuni, vii. Pentru fiecare, pictezi demonstrativ o frunză. Apoi o porţi pe aripi de vânt s-o vadă întreaga lume. Să se convingă…

Degeaba îţi aleargă însă astăzi vântul în jurul meu, degeaba-mi răvăşeşte părul, fără rost mi se lipeşte de tâmple, căutând dincolo de ele… Gândul meu, azi, nu-i aparţine. Fiindcă am înţeles azi că el poate zbura, eu doar călca pământul; am înţeles că el are braţele pline de foşnet şi culoare, ale mele sunt goale…

Dar ai sufletul meu, Toamnă. Ştii bine că o parte din el îţi aparţine. O altă parte, ca şi gândul de astăzi, este altundeva. Numeşte-mă trădătoare, de vei vrea, dar parte din mine, anul ăsta, vara o va adora.

Uite, vezi, am să-ţi spun ceva. Sau mai bine îţi voi arăta…

Această prezentare necesită JavaScript.

În el e vara mea. E, pe aripile atâtor fluturi, ea.

Şi încă ceva.

Reclame

6 gânduri despre &8222;fluturi&8221;

  1. Fluturii nu mor niciodata ! Ei sunt emotia iubirii neconditionata !
    Minunati si colorati acesti „Fluturi” ai IUBIRII atemporale, ce confera naturii Vii un aspect de noblete si frumusete, pace, bucurie si fericire indescriptibila, din primavara pâna-n toamna când roadele IUBIRII se culeg si se pastreaza în „camara” pâna la o urmatoare „prim avara” ! 🙂
    Fii binecuvântat, Suflet drag !

    Apreciază

  2. Simpatici „amnezicii” fumatori de… Iosif care fumeaza, Carpati, Bucegi,Snagov, Haiduc, Bucimi si alte ierburi verzi de Acasa, însa toate cu Filtru dublu de carbuni, încinsi de IUBIRE NECONDITIONATA de CUVÄNTUL VIETII ÎNTRUPAT în ADEVAR ABOLUT ATEMPORAL ce trece peste Terra ca un tzunami, ca un val, dar ‘mortii’ sufleteste nu-l percep, caci au ramas involuati, doar la instinct de animal ! 🙂
    Sunt doar un descendent neânsemnat, din Tata-n Fiu un mic iudeu,
    Nascut din apa si din Duh, din Spirit Sfând de Dumnezeu !
    Trecut prin Mrea Rosie, prin focul din pustiul mistuit al lumii,
    Mi-e drag pamântul, însa IUBESC etern si Stelele, si frumusetea Lunii…

    O duminica sublima, draga Lu !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s