hai-hui printre amintiri

Într-un loc şi un timp atât de îndepărtat precum este trecutul, îţi închipui că nu mai este posibil să găseşti ceva din ceea ai lăsat în  urmă cândva, spre păstrare.

M-am oprit aşadar fără de speranţă pe marginea acestei nopţi ce cotropeşte lumea, privind pătrunzător prin întunecimea care învăluie totul de jur împrejur. Mă afund şi eu în tăcerea impusă. Numai că, dincolo de ea, există gândul. Născut dintr-o dorinţă.  Dorinţa de a mă afla din nou sub imperiul trăirilor acelor vremuri şi simţăminte.

O bătaie de inimă, altă bătaie de inimă, şi alta mereu – toate vibraţii ale unui timp ce-şi cere dreptul la eternitate – mă îndeamnă să tac şi  să privesc orb în întuneric. În spatele pleoapelor fluturânde se aştern amintiri după amintiri. Vin anapoda, fără vreun sens, încât nici nu mai ştiu de sunt doar plăsmuiri ale unui gând înfierbântat sau clipe trăite aievea cândva.

Solitudine, ce acasă eşti! Şi cât de departe sunt eu…Sunt acolo,  printre amintiri. Printre amintirile cu tine, iubire. Şi mi-e bine.