fii bună, inimă…

Taci, inimă, şi nu plânge. Încă mai învăţ să trăiesc. Nu, nu-ţi promit că am să şi reuşesc, doar ştiu că o să-mi ajute timpul să-mi doresc. Şi poate că are să te redea şi pe tine poveştii în care iubeai şi erai iubită. Te mint şi mă mint – ştiu – dar am nevoie de tine. Altfel, rămân gând rătăcit între atâtea vise. Ori aşteptări. Aminteşte-ţi, tu, de câte ori nu ne-am spus: nu azi, dar mâine – sau altădată, poate – tot o să fie…

Haide, inimă, fii cuminte, voi fura primăverii toată culoarea ce-a împrăştiat-o în jur, verii căldura şi iernii – puritatea zăpezilor, toate doar pentru tine, numai fii bună şi iartă. Iartă-mă. Altfel, am să plec pentru o vreme, nu ştiu câtă, şi mă voi întoarce cine ştie când… Poate abia într-o toamnă a nu ştiu cărui veac. Îţi voi aduce foşnetul ei uscat şi colbul lui, de veac îndepărtat, aşezate pecete grea peste sufletul meu. Va fi pustiu apoi. În noi. Tu nu vei fi mai mult de o amintire lăsată în uitare şi eu… eu voi rămâne un simplu gând. Rătăcit printre toate acele vise câte am închipuit.

Fii bună, inimă, şi iartă. Iartă-mă că te-am sfărâmat.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s