la capătul iernii

Mă îmbrac în tine, iarnă, în zăpada ta, și uit că-n mine este frig.

Mi-aș fi oblojit sufletul c-un verde crud și-aș fi inspirat mireasmă de zambile, aș fi cerut vântului șoapte și soarelui câteva raze dar am obosit să tot aștept o primăvară ce nu mai vine. La fel ca tine. Cuvintele, nici ele nu-mi mai sunt de-ajuns pentru o chemare, privirea-mi s-a umplut de o noapte așa de neagră că făr’ de cer ea pare. Și eu…

Eu mă-mbrac în tine iarnă, în pătura-ți de nea, și-mi este bine – uit că-n mine e pustiu, că-mi este frig, că este dor și e tăcere. Uit și că-i capăt iarnă, uit chiar și să dorm.

Mă uit cu mâna-ntinsă cerșind o îmbrățișare.

Reclame

4 gânduri despre &8222;la capătul iernii&8221;

  1. Sa ai lumina si caldura razelor de Soare,
    Sa îti topeasca alba patura de nea.
    Sa-ti creasca flori tot timpul pe carare,
    De martisor, eu îti ofer îmbratisarea mea.
    O primavara eterna sa ai în Suflet, draga Lu !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s