feţele iubirii

Am cunoscut iubirea. Văzând-o. Citind-o. Trăind-o. Simţind-o. Cu trupul, cu sufletul, cu mintea. E durere, e plăcere, e cald şi e frig, e vis şi e coşmar, e acceptare, e abandon, e transformare şi nemişcare, e răbdare şi e freamăt, e culme şi prăpastie. Dezvoltă şi distruge. Pe rând sau deodată.

Are capete. Are un înainte de şi un după ce. Are feţe.

Feţele iubirii

  • întunecimea nopţii ascunde contopirea a două trupuri; freamătul lor e freamătul inimilor, mâinile se caută cu înfrigurare; la fel şi buzele; şi privirile insistă să-şi prindă licărul acela suprem, al unui te iubesc, din clipa cea mai – cea a extazului. Sunt două trupuri, două inimi, două priviri. Aceeaşi clipă. Poate fi a lui şi a ei, a ei şi a alteia, a lui şi a unui alt el. E iubire?

  • – Mergi înapoi! a răsunat îndemnul mamei, străin şi de neînţeles pentru tânăra care venise să caute sprijin, înţelegere şi, poate, o brumă de…iubire; explicaţia ce a urmat a bulversat-o încă o dată – vocea mamei era implacabilă: dacă te bate nu înseamnă altceva decât că te iubeşte. Privirea tatălui întărea spusele mamei. Şi-a luat cei doi copii şi s-au întors acasă, un acasă care îi devenise coşmar. El a iubit-o. Complet. A ucis-o.  E iubire?


  • colţurile tuturor încăperilor erau nu umede, ci de-a dreptul inundate. În dreptul fiecăruia, femeia făcea o cruce, spunea rugăciunea şi stropea încă o dată peretele. Cu aghiasmă. Singura care ţine la distanţă răul, vrăjmaşii şi necuraţii. Izbăvirea sufletului vine din credinţă. Credinţa în Dumnezeu. Iubirea pentru EL. Duse până acolo, în punctul în care te simţi în siguranţă. Puternic, stăpân pe al tău destin, ferit de cele de nedorit – asta îţi aduce alianţa cu Cel Atotputernic. E iubire?


  • lichidul se prelinge pe faţa ei, în jos, spre trunchi; trezirea lui din beţie e instantanee. Şi cu o logică ad-hoc însăilată, concluzionează: dacă şi tu, iubi, te porţi aşa…vezi ce ai făcut? Nu, nu vedea absolut nimic în comportamentul său care să conducă spre aşa ceva. Şi de ce acel ai făcut? Doar era gestul lui... În drum spre…infern, iubi îi răsună în minte necontenit. Iubi…vine de la iubire. Nu?

  • un copil ce-şi priveşte, neputiincios,  părintele – un trup ostenit, slăbit şi vlăguit de durere şi de timp, de ierni geroase şi ploi repezi ori îndelungate, de boala care macină mişeleşte, pe ascuns, din care a mai rămas doar o privire albastră, limpede, calmă, senină: aş fi vrut să mor alaltăieri, când am avut ocazia – şi care nu poate îngăima,cu nod în gât, decât un… Acum e aşa cum este…Va fi data viitoare.  E iubire?

  • pe-un pat de spital, o/un ea/el îşi petrece durerile şi clipele spre cine ştie ce deznodământ. Un el/o ea e de nedezlipit de patul în care zace o fărâmă de suflet. La bine şi la rău, au jurat cândva. E iubire?

  • un om care îşi pierde viaţa încercând, şi reuşind! să-şi salveze dintre şine o capră ce a rămas blocată în timp ce trenul se apropie. E iubire?

  • şoapta colegului de bancă când ai tema nefăcută, zâmbetul primăverii, valsul din deschiderea balului, buchetul de mireasă, splendoarea toamnei, la mulţi ani, frumosule!, cerul înstelat, căldura toridă, toropitoare, braţele ce te fac să simţi liniştea pe care o visezi de mii de ani, parcă, şi clipa aceea în care îţi spui, împăcat şi uimit totodată de binele aflat în strânsoarea lor – sunt acasă!,  buzele a căror dulceaţă o cauţi, bună dimineaţa, iubire!, mâna întinsă spre locul gol, rece, adusă apoi la inimă – acolo unde, nelipsit, este ceea ce nu posezi fizic, privirea încăpăţânat lăsată să nu i se citească lacrima, sufletul mereu mic când simţi greul ce-l are de trecut, mâna micuţă ce se desprinde încrezătoare dintr-a ta, emoţia ce te face să bâlbâi cuvintele, nopţile cu mii de gânduri şi un singur prieten: cerul, căruia îi destăinui toate neliniştile, temerile şi-i încredinţezi comorile tale, trecutul pe care te lupţi să-l uiţi şi să-l ierţi, mâinele spre care vrei să priveşti, azi-ul pe care arzi să-l trăieşti ca pe niciun altul…E iubire?

Iubirea îţi arată cum se poartă durerea. Cum să faci faţă haosului. Îţi face cunoscută liniştea. Lumina. Împlinirea. Dezgustul. Compromisul. Zidul. Fericirea. Sacrificiul. Absurdul. Dorul. Geamătul. Răsfăţul. Povara. Renunţarea. Echilibrul. Raţionalul. Lacrima. Zâmbetul. Regăsirea.

Feţele iubirii… Văzute pe aiurea, prin lumea asta mare, sau trăite. Simţite sau citite. Ghicite sau ştiute.

Eschimoşii aveau 52 de nume pentru zăpadă, am citit pe undeva, fiindcă era foarte importantă pentru ei. Probabil au încercat prin asta să-i cuprindă în totalitate sensurile. Am încercat şi eu să surprind câteva nuanţe ale iubirii, aşa cum ni se înfăţişează ea. Feţele ei, despre care am scris(prea puţin ) astăzi, aci, sunt, desigur, nenumărate. Cu siguranţă că nu doar eu gândesc ori simt aşa. Nici că aş putea vreodată crede că am să pot cuprinde tot ce are viaţa de arătat atât timp cât sunt conştientă că am doar doi ochi, o inimă (mult timp cam absentă), un auz (selectiv), o înţelegere (destul de limitată). Motiv pentru care Rhea mi-a făcut hatârul să vorbească despre…Nu, nu despre mine! 🙂  ci despre feţele iubirii.

Reclame

21 de gânduri despre &8222;feţele iubirii&8221;

  1. Stii ca nu pot sa fiu de-acord in totalitate cu ceea ce ai scris. Cand el o bate pe iubi … nu o bate din iubire ci dintr-o neputinta. Prostia si orgoliul, neputinta si lipsa de compasiune, de iertare, de dragoste duc toate impreuna catre niste intamplari neplacute pe care din pacate… unii le numesc …. iubire!
    Ai cuprins, chiar si asa … o multime de fete ale acestei forte nemarginite! Mi-au placut toate. Si toate sunt adevarate!
    Te imbratisez cu drag, prieteno!

    Apreciat de 2 persoane

    • Ştiu. Dar sunt lucruri care există dincolo de acceptul nostru. Nu unul. Nu doar pentru o dată. Ci perpetuu.
      Te îmbrăţişez şi eu! Şi-ţi mai mulţumesc încă o dată, ştiu cât de tare îţi displace să scrii la comandă şi pe repede înainte, sub presiunea timpului. Dar a fost pohta ce-am pohtit eu azi… Omagiu unui timp în sfârşit libeeer. Rămân datoare! Şi ştii că sunt bun platnic.

      Apreciat de 1 persoană

      • Sunt de acord! Sunt multe lucruri apărute peste acceptul nostru. Le numim oricum … dar nu dovezi ale iubirii… nu alea cu urmări veșnice trupești ori sufletești
        A fost o plăcere. 🤗

        Apreciază

        • Dimpotrivă, sunt prezentate ca dovezi incontestabile ale iubirii. E un fapt, Poate sunt chiar şi simţite aşa, cine ştie? Doar suntem unici, ne spunem mereu. Şi mândri foc-nevoie de asta – de a simţi în felul nostru, propriu. Urmările asupra celuilalt? Nesemnificative pentru cel ce-şi trăieşte clipa. Eu, desigur, le vreau inexistente clipele astea. Dar nu am forţa necesară pt o lume de basm. Mă uit şi mai apoi uit. Cât de mult pot. Nu prea mult, din păcate..
          Plăcerere, zici? Plăcere să rămână. Pentru amândouă, pentru …mereu.

          Apreciază

  2. Pingback: The faces of love | Cartea cu desene

  3. Eu idealizam iubirea…mai dintotdeauna. Și o defineam în mii de feluri. Azi știu că e Clipa de frumos. Nerepetitivă, deși, paradoxal, ti se poate „întâmpla” de mai multe ori în viață.

    Fain ai descris fețele ei, Lu….

    Apreciază

  4. La multe dintre feţele astea nu m-am gândit. Unele m-au durut citind, ai descris prea clar, prea real, parcă am simţit durere pe pat de spital, disperare la şuieratul trenului… aşa de aproape ai adus totul.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s