mai demult,

Zăpada era o realitate a unui anotimp pe care îl recunoşteam cel mai adesea după nămeţii pe care ni-i aşeza sub ferestre, dornic de joacă în chiote de copii îmbujoraţi.
Astăzi agit frenetic un glob de curând primit în dar. Pentru câteva secunde apoi, ninge. Ninge artificial, înghesuit. Aş zice că şi dezordonat, doar că dezordinea este îndelung, probabil, studiată.

N-aş putea spune acelaşi lucru şi despre gândurile mele – ele dau pe afară fără vreun studiu prealabil. În revărsarea lor, se întind fără efort şi te cuprind. Sau, poate, erai acolo dintotdeauna.

…Mai demult, ningea natural. Atât de bogat şi atât de îndelung că aveam timp pentru a construi case, şi vieţi, şi oameni. De zăpadă. Toate.

Anul ăsta ninge artificial. Dirijat. Înghesuit. Atât de săracă şi atât de prea scurtă le este plutirea fulgilor de nea în micuţul glob de sticlă, că nu mă pot împiedica să vreau să prelungesc plăcerea acestei clipe. Şi atunci mă îndrept cu gândul spre tine. Fără efort, firesc şi natural. Fiindcă eşti, tu, o bucurie adevărată, simplă. A atâtor anotimpuri.

Şi a acestuia.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s