abandon

Sticla rece a ferestrei îmi răcoreşte fruntea. Dincolo de ea, însă, gândurile îmi clocotesc. Curând va pleca şi toamna asta. Îşi va strânge ploile şi frunzele, ceața şi amurgurile la fel cum un copil bosumflat îşi strânge jucăriile şi pleacă triumfător în gestul său de abandon a unei clipe ce nu i este pe plac, cea pe care nu o poate controla după dorință.
Înțelept copilul. Înțeleaptă toamna însăşi. Pentru ştiința de-a pleca la momentul oportun. Eu singură rămân în urmă. În urma a toate şi a tot. În urma ta, rememorându-ti cuvintele şi urându-ți plecarea. Ori nepăsarea. În urma timpului, numărându-i secundele şi retrăindu-i clipele. Chiar şi în urma mea. Desăvârşit abandon. Altfel nu mi-ar fi privirea plină de palida lumină a lunii. Şi nici inima de-un freamăt şi-o neclintită nevoie de tine. Nici miezul nopții nu m-ar prinde trează şi nici gàndurile nu mi-ar da in clocot cu toată a sticlei răceală.

Reclame

4 gânduri despre &8222;abandon&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s