gânduri – rânduri dintr-o carte

„Soarele umed – adierile vîntului de pe mirişti, şi grădini, şi arături – fructele şi frunzele crengilor – trunchiurile pomilor – pămîntul – frunzele şi fructele căzute – şi firele de iarbă-ncovoiate miroseau de-a valma toate-toate.
Pluteau suflete printre pomi şi suflete se desprindeau din iarbă şi din vînt, şi căderea frunzelor dezmierda mîhniri fără de frunte şi sfâşieri fără de mîni.
Şi pretutindeni începea o plecare, şi nicăieri nu se vedea tristul cufăr al plecărilor, nici femeia care stă pe el înfrigurată, cu genunchii strânşi şi coatele împreunate acoperindu-şi ochii: să nu mai vadă şi să nu mai plîngă.
(…)
…Când eşti trist de tot, îţi vine să dormi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau, dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale… Da. Îţi vine să dormi când eşti trist. Şi să uiţi.
(…)

….De ce cădeau frunzele?…Fiindcă venise toamna…Frunzele erau moarte?…Nu. Frunzele cădeau şi mureau jos pe pămînt fiindcă venise toamna…Toamna…
Frunzele cădeau sau vroiau să cadă?….Dacă venise toamna!…Ce să mai facă ele pe crengi!…
Cînd vine toamna, păsările pleacă şi frunzele cad...”  / La Medeleni – Hotarul nestatornic / Ionel Teodoreanu

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s