din ceaşca de cafea (11)

Te-aş fi putut întâlni la noapte – vecinătatea ta imediată, nu numai dorită dar visată vreme îndelungată, m-ar fi atras fără-ndoială. Şi dorul meu de neînţes. Şi nerăbdarea de a te respira. De a te simţi şi de a te trăi. Poate că ai fi avut ochii somnoroşi şi-n apele lor schimbătoare nu s-ar fi oglindit mai mult de o Lună plină ce pare că îţi iscodeşte adâncul misterios, poate te-ar fi revoltat indiscreţia mea – cea de a te privi când dormi –  şi ai fi ridicat întâi un val ca mai apoi să-l spargi  de ţărm, convinsă că furia ta mă va îndepărta. Ai fi greşit, cu siguranță – totul la tine mă fascinează.  M-aş fi aşezat pe nisipul ud decisă să te cunosc şi să te înţeleg o dată pentru totdeauna. Aşa cum fac uneori cu mine.

Poate că ţi-aş fi înţeles mirosul, poate culoarea, poate adâncul, poate ţi-aş fi ghicit linia orizontului. Poate mi-aş fi înţeles visul, neostoita dorinţă, poate răsăritul mi-ar fi descifrat răspunsuri, şi aş fi reuşit la malul tău regăsirea, poate chiar împlinirea, poate nu ţi-aş mai invidia liniştea văzându-ţi tumultul, poate nu mi-aş mai fi închipuit ca lin – zborul pescăruşilor, răcoarea brizei tale ar fi calmat adâncul frământărilor mele şi poate că ţi-aş fi trăit apusul cu un sentiment de uitare de sine ce m-ar fi făcut să nu mai simt, poate, atât de dureros, cât de toridă îmi este nu atât vara – cât viaţa. Şi cât de înfrigurată mă lasă după fiecare arsură pe care o procură sufletului meu.

De ce nu te voi privi în ochi, la noapte?  Fiindcă mi-ai fi vândut iluzii. Ți-aş fi plătit pentru ele, cel mai probabil, cu parte din visuri. Parte din crezuri. Din suflet. Din necesara-mi prezenţă. Şi e atâta nevoie de ea… De puterea, înțepciunea şi pricerea-i depinde o gură, încă una, de aer. Pentru încă o clipă de viaţă. O viaţă, ea însăşi, ce pare acum nu mai mult de-o clipă.

Un fir de nisip purtat de val – când pe mal, când în adâncuri – este visul meu de un an întreg, rătăcit astăzi între alte fire de nisip aflate într-o clepsidră smucită aparent brutal de mâini aparent nepricepute. Adevărul însă nu poate fi decât unul. Cel ce spune că orice sfârşit este un alt început şi toate începuturile au sfârşitul inclus.

Rămâne ca singur val – ivit, el, fără de voie şi fără de creste învolburate, purtătoare de clipe fascinante petrecute cu marea în privire şi nisipul umed sau fierbinte sub tălpi neliniştite – cel din ceaşca de cafea. Întunecat ca noaptea fără lună. Plină. Şi amar ca viaţa. Goală.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;din ceaşca de cafea (11)&8221;

  1. O ceasca de cafea pretioasa,din care curg valuri de gânduri si sentimente,exprimate în cuvinte sublime ce poarta în ele valorile unui Suflet complex,minunat,creat din lumini si umbre,asemeni unei opere de arta inestimabila,unica,superba.
    Sa fii iubita,draga Lu

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s