Ştim şi noi ce ştie Wu Xing!

Este ora prânzului şi suntem deja flămânzi. Am putea merge, ca de multe alte ori, la un local să mâncăm, dar astăzi banii cam lipsesc de prin buzunarele noastre, cardurile sunt la fel de goale şi flămânde ca şi noi şi ne-au transmis respectos atât supărarea privitoare la goliciunea lor, cât şi speranţa că nu ni se vor mai intersecta cărările până în ziua de salariu, aşa că va trebui să fim creativi cu puţinii bani pe care am reuşit să-i strângem, cu ceva greutate e drept, dar a rezultat fix de un meniu, pe comandă, la Wu Xing.

De ce tocmai acolo? WuXing ştie!

Ştim şi noi cu toţii, cu excepţia colegului cel nou, Alex, că mâncarea de la Wu Xing nu este doar ieftină, ci şi extrem de hrănitoare şi gustoasă şi că înfiinţat în 1999, restaurantul acesta este primul din Bucureşti care poate livra mâncare la domiciliu, la birou, sau oriunde te-ai afla în trecere prin Bucureşti şi că este suficientă o simplă comandă telefonică, on-line, sau de pe mobil accesând aplicaţia Wu Xing-mâncare chinezească, fie de pe  Appstore pentru IOS, fie din Google play pentru Android, pentru a te bucura de o masă pe cinste.

Şi modalităţile de plată sunt diverse, de asemenea. Că este efectuată în cash, sau cu cardul (chiar şi în varianta la livrare, datorită prezenţei PoS -lor mobile), cu tichete de masă, cu cardul în on-line, sau prin aplicaţia SEQR (cea mai utilizată, sigură şi uşoară aplicaţie mobile wallet, deopotrivă în mediul on-line şi în magazine, în Europa),  este la fel de simplu, sigur şi la îndemâna oricui.

Totodată, oferta restaurantului fiind foarte variantă – începând cu feluri din mâncarea tradiţională chinezească precum aperitive, orez, salate, supe şi meniuri diversificate ce cuprind preparate de post sau vegetariene, meniuri pentru copii, specialităţi sau deserturi – toate gusturile vor fi satisfăcute, cu siguranţă.

În ideea asta am ales astăzi să facem comandă la Wu Xing şi cu siguranţă îl vom îndrăgosti de mâncarea acestora pe noul nostru coleg, el negustând niciun preparat chinezesc, până acum. Degeaba îl tot întrebăm  cum faci legumele să se culce pe-o ureche şi apoi să intre într-o cutie? Ne priveşte neputincios şi ridică din umeri, neînţelegând nimic din ce vorbim,  aşa că pentru el am  cerut Salată cu urechi de lemn. Îl vom lumina 🙂 curând cum este cu legumele şi urechea pe care se culcă ele…

Sigur că am făcut-o în primul rând spre amuzament, bănuindu-i reacţia la auzul denumirii dată preparatului şi chiar aşa s-a şi întâmplat, fiindcă s-a pornit imediat să wuxing-furnici-in-copacspună că el nu e drujbă să reteze lemne, fie ele cu urechi sau nu, că nu mănâncă nici măcar urechi de porc, dar de lemn nici nu i-ar fi trecut prin cap. Ne-a cerut insistent să-i schimbăm comanda şi să luam mai bine pentru el, Furnici în copac, parcă îi sună mai bine, chiar dacă nu a mâncat nicio gâză până acum.

Atât de mult s-a frământat şi a implorat să avem milă de dantura şi stomacul lui, încât, până la urmă, înduioşaţi de chinul prin care trecea i-am explicat că preparatul nu are nicio legătură cu lemnul ori bătutul în lemn pentru alungarea duhurilor rele 🙂

Să se liniştească însă cu totul, am fost obligaţi să aşteptăm să sosească comanda pentru ca el să se convingă că nu am vrut să atentăm la integritatea lui corporală.

Abia atunci a înţeles că în cutia lui nu este nimic altceva, decât cel mai gustos preparat pe care l-a comandat în viaţa sa.

Ne-a întrebat, evident, înfulecând de zor, chiar dacă era la prima experienţă ce implica folosirea beţelor chinezeşti, ce este de fapt în compoziţia acestuia şi ce anume l-a făcut atât de gustos.

Desigur, după atâta agitaţie pe care i-am indus-o, ne-am simţit chiar bine să îl ajutămwuxing-salata-cu-urechi-de-lemn să înţeleagă corect ceea ce mănâncă şi am început cu ingredientul principal din Salată cu urechi de lemn , cel a cărui denumire i-a dat atâtea frisoane şi i-am explicat că ciupercile urechi de lemn- un ingredient cheie în bucătăria asiatică – nu sunt doar gustoase, ci şi foarte apreciate pentru proprietăţile pe care le au, proprietăţi care le fac să fie consumate din ce în ce mai mult pentru conţinutul bogat în fier, calciu si fibre, pentru cantitatea neglijabilă de grăsimi, pentru abundenţa în vitamina B-2 (riboflavina), recunoscută pentru proprietăţile sale de a întări sistemul imunitar. În plus, nutriţioniştii le recomandă şi pentru capacitatea lor de a reduce LDL (colesterol rău) şi pentru proprietăţile anicoagulante. Astea toate şi cu faptul că bucătarii le adoră gustul delicat şi textura elastică îi determină pe aceştia să le folosească într-o mulţime de alte combinaţii, care mai de care mai reuşite şi surprinzătoare prin gust şi savoare.

Preparatul mai are în compoziţie alături de micile vedete şi usturoi, ardei gras, castraveţi, ulei de susan, sare, condimente chinezeşti, care, fiecare în parte şi apoi toate la un loc, fac ca acesta să rămână în memorie ca ceva ce cu siguranţă va trebui reîncercat iar şi iar.
La fel cum îşi doreşte şi Alex, colegul nostru, cu atât mai mult cu cât spune el, preparatul nu a avut faimoasa iuţeală pe care o credea caracteristică tuturor mâncărurilor asiatice.

Şi noi ne-am bucurat de alegerea făcută, şi anume Pacheţele de primăvară şi l-am invitatwuxing-pui-shanghai şi pe el să încerce. A fost încă o dată cucerit de gustul proaspăt dat de abundenţa şi diversitatea legumelor şi de combinaţia reuşită rezultată din asocierea acestora cu aluatul prăjit. În plus condimentele chinezeşti atent dozate l-au convins definitiv că mâncarea asiatică poate foarte bine să fie consumată şi de cei ce nu suportă condimentarea în exces.

A fost pentru noi o încântare să vedem că i-au plăcut preparatele chinezeşti, dat fiind că nu doar când suntem lipsiţi de bani comandăm prânzul de la restaurantul acesta, ci chiar cu regularitate.

În vremea din urmă şi mai mult şi mai des, pentru că folosind parola aceasta, WuXing ştie! în perioada 1.11 – 31.12.2016, beneficiem de un discount de 10 % din valoarea comenzii, ceea ce tocmai s-a întâmplat şi astăzi.

logo wu xing (2)

Articol scris pentru SuperBlog 2016, proba  20, Wu Xing știe!

 

 

 

 

 

Reclame

în sfârşit…

…am identificat melodia pe care o aveam ton de apel pentru un sony ericsson cu mulţi ani în urmă.
m-a bântuit în toţi anii ăştia fără să-mi amintesc nimic altceva din ea, decât melodicitatea şi fără să o mai întâlnesc de atunci încoace pe undeva.  (mi-e ciudă pe memoria mea!!!)

dar îmi amintesc cum din mai toate telefoanele ţâşneau vaiete prelungi de manea (era vremea lor de glorie)  şi dintr-al meu, asta…Mă distra maxim situaţia şi privirile superioare, aproape scandalizate, dar nah, căpoşenia mea e deja proverbială şi a atins toate aspectele vieţii mele, cum altfel???
Şi n-aş fi renunţat la ea, dacă puturosul meu de telefon mai voia să se încarce măcar o dată să-mi pot recupera melodia. L-am rugat şi implorat : atât ţineam să-mi iau din el. Degeaba. A refuzat cu îndărătnicie să mă ajute (doar de îndărătnicii am parte în viaţă, de la un timp) şi el şi mai ales memoria mea. Cu cât m-am străduit mai tare cu atât s-a şters mai bine de pe..hardul minţii mele, rămânând doar un ecou care mă bântuia la început, mult şi mai apoi, doar când şi când, dar niciodată dispărută cu totul.
Nici nu-i de mirare, din mine nu dispare cu adevărat, definitiv, nimic, niciodată.

Va fi melodia mea, iarăşi…

Hm , uneori te alegi cu puţină bucurie fără să fi făcut nimic şi, probabil, fără să o meriţi.

un zâmbet, mereu suficient

Unde şi cum să te rătăceşti neştiut, neauzit şi nevăzut, când zeci de ochi te privesc uneori cu ciudă, alteori cu milă, cu revoltă, cu…fără să înţeleagă, fără să admită că în ei singuri sunt toate astea şi le ţin strâns de teamă că altfel le va pieri lumina, că timpul le va înnota în gol, că vor rămâne doar ochi, fără feţe, şi atunci te înjunghie perfid cu privirea lor, agăţându-se disperaţi de tine ca de cel ce trebuie sacrificat pentru ca ei să rămână la suprafaţă. Cu orice preţ. Cu preţul durerii tale. Nu, greşit, durerea ta nu are preţ, nici măcar valoare. Nu în ochii aceia în care citeşti, privindu-i, o lume de întuneric, o văgăună adâncă din care se iese greu, poate niciodată.

Te înfiori, uiţi pentru o clipă de ploaie, îţi uiţi tristeţea şi-ţi spui: ce ridicol e să vrei să treci prin altul, pentru a-ţi rămâne tu singur, ţie, suficient şi mai ales superior altuia, în acelaşi timp garantându-ţi chiar existenţa. 

Treci mai departe apoi, pierdut, gândindu-te că nu te vei mai regăsi niciodată după astfel de priviri. Vrei întâi să cerţi cerul şi pământul, apoi realizezi că plouă şi-i destul; îţi eşti şi tu suficient ţie, şi suficientă-ţi este ploaia, strada, toamna. De undeva din tine apare, ca-ntotdeauna, un zâmbet venit mereu din acelaşi loc, laşi burniţa să-ţi spele lacrima de pe obrajii fierbinţi, strângi mai aproape, în inimă, ce-ţi este drag,  şi-ţi păstrezi privirea albastră ca un cer senin într-o zi cu soare.

Curcubeu pe cerul gurii

Din colţul camerei, de la fereastra a cărei perdea uşoară ca un fulg îi ascunde privirea pierdută departe pe linia orizontului, aşteaptă să prindă o fărâmă de răsărit, aşa cum obişnuieşte în fiecare dimineaţă.

Mintea îi rătăceşte astăzi printre amintirile unei seri de vis, aşa cum a fost cea de ieri.

O seară petrecută sub o boltă înstelată coborâtă alături de ei, după cum le-a fost impresia atunci când au păşit pentru prima oară pe Terasa Astrodom, terasa aflată pe acoperişul Hotelului Domenii Plaza – hotel parte al Residence Hotels, primul lanţ de boutique-hoteluri din Romania de 4 stele, ce cuprinde, pe lângă cel menţionat încă alte 3 hoteluri: Arc de triumh, La Conac toate în Bucureşti şi Les Mandariniers, situat pe Riviera franceză, în Hyeres – un loc ce le-a oferit intimitate, romantism şi un cer înstelat ce le-a fost şi partener, dar şi martor al unei seri cu totul specială în viaţa lor.

O seară romantică, în care a fost întâmpinată cu o cupă de şampanie, de dincolo de care, ochii cei mai calzi şi mai îndrăgostiţi pe care i-a văzut sau simţit vreodată, au privit-o.

Când răcoarea serii le-a pătruns până şi ultima fibră a trupurilor uşor ameţite de vecinătatea şi strălucirea atâtor stele şi de efervescenţa băuturii servită în timp ce, îmbrăţişaţi, priveau oraşul cu ale sale privelişti inundate de lumina felinarelor stradale făcând ca Arcul de Triumf sau Biserica Cașin, aflate în apropiere, să pară rupte dintr-o poveste de demult, au părăsit Terasa aflată la ultimul etaj al hotelului şi  au căutat căldura oferită de restaurantul Citroniers.sigla-citroniers
Şi el, ca şi Terasa Astrodom pe care tocmai au părăsit-o alungaţi de răcoarea prea accentuată a serii târzii de noiembrie,  este un restaurant ce aparţine aceluiaşi Hotel Domenii, un  restaurant bio din Bucureşti.

În intimitatea sălii ce are nu mai mult de 80 de locuri, au avut parte de un răsfăţ culinar, oferit în cel mai profesionist mod cu putinţă şi care, alături de servirea ireproșabilă și eleganţa interiorului, le-a făcut seara de o frumuseţe greu de egalat.domenii-15

Din bogata varietate de reţete gourmet cu care restaurantul este pregătit să facă fericit şi cel mai exigent client, au ales ca starter un FOIE GRAS DE CANARD MI-CUIT în traducere – ficat de raţă cu ceapă confiată servit cu pâine rumenită.meniu

Au mers apoi pe aceiaşi linie şi au cerut la felul principal MAGRET DE CANARD un fel atent preparat din piept de raţă cu sos dulce pentru ea şi, pentru el, cu piper verde,  însoţite ambele variante de un gratin dauphinois. Gustul a fost divin, au conchis amândoi.meniu

Preparatele au fost însoţite de băuturi, evident, şi ele atent selecţionate. Au servit la aperitiv un vin alb uşor, şi la felul principal un Rheinriesling, după cum au fost sfătuiţi. Combinaţia  fiind una nu doar potrivită, ci a completat în mod desăvârşit alegerea făcută.

Au încheiat masa cu un platou de brânzeturi în combinaţie cu struguri, mere si alune. Lui i-au adăugat încă o dată, o cupă de şampanie VEUVE CLIQUOT, băutură care a desăvârşit întreaga searămeniu-99

Decorul, luxul interiorului şi rafinamentul preparatelor servite, i-au făcut să petreacă o seară de vis, una în care acompaniamentul discret al pianului din sală a fost prezent fără încetare, transformânu-le seara într-una specială.

Acorduri ce-i vibrează încă în suflet o dată cu răsăritul pe care privirea sa îl urmăreşte de dincoace de perdeaua usoară ca un fulg…

 

Articol scris pentru SuperBlog 2016, proba a 19-a Momente unice, în restaurantele Oliviers și Citroniers

 

o zi specială…

Zorii zilei se răsfrâng în geamurile odăii, dar starea de somnolenţă nu părăseşte încă trupul rătăcit între cearceafuri. Lumina difuză filtrată prin draperia grea, întunecată, invită încă la abandon, la părăsire de sine.

Nu şi deşteptătorul, însă. El îşi ţipă strident convingerile matinale până o va face să deschidă ochii asupra zilei ce aşteaptă dincolo de fereastră, convins de justeţea insistenţei sale. Şi dacă nu poate convinge – obligă. Doar el mai este, de la o vreme – de multă vreme – vocea raţiunii. A ei a pierit demult; cândva, în picăturile de rouă ascunse în zori printre firele de iarbă necălcate nicicând altfel decât în gând; de curând, rătăcită prin ceaţa dimineţilor reci de toamnă. Fantomă a tuturor orelor ce trec aparent egal, dar cu adevărat de-o intensitate uneori greu de suportat de când…l-a cunoscut.

Întinde mâna şi-i opreşte insistenţa. O clipă ar mai vrea să viseze. O clipă în plus. O clipă a inimii, a firii, a întregii ei făpturi. Şi astăzi, la fel ca întotdeauna, s-a trezit doar pentru a-şi continua visul, acelaşi mereu de un timp şi în liniştea deplină a dimineţii, îşi dă voie ca, înainte de toate, să-şi plimbe încă o dată gândul peste visul său. Un vis al nopţilor şi deopotrivă al zilelor.Un vis pe care nu-l mai uită oricât a încercat, oricât şi-a propus, oricât a implorat o inimă înnebunită de dor şi drag să-i dea pace.

Un vis în vis. Un vis superb. La fel ca el. Un vis simplu şi curat. Asemeni lui.

…O altă zi aşteaptă de dincolo de draperia grea, cuminte, să-şi intre în drepturi. Va reuşi vreodată? Astăzi, cu siguranţă, nu. Fiindcă astăzi este o zi specială. La fel ca-n fiecare lună de-un timp încoace. Pentru încă un timp , de acum încolo. Cât? Doar o inimă îndărătnică poate spune. Doar un suflet îndrăgostit, obsedat de numărătoare. Câtă vreme va număra frunzele, picăturile de ploaie, clipele, stelele, apoi şi fulgii de nea ce vor veni, apoi firele înverzind în primăvară, toate razele soarelui ce vor încălzi pământul în plină vară ..nu, nu va termina niciodată. Fiindcă e un suflet îndrăgostit. Prea îndrăgostit de un bărbat ca de poveste căruia îi iubeşte fiecare bătăie a inimii, privirea pierdută-n zare, orice cuvânt, fiecare respiraţie, înfrigurarea când e lipsit de soare, tristeţea când singur este, întreg trupul – de la obrazul drept, cel aspru din noapte, şi terminând cu cel stâng, finuţ, din zori.

(între cei doi obraji, iubire – înger şi demon, deopotrivă – vreau să arzi. La fel ca mine. Să arzi cu flacără. Să fii văpaie. Aşa cum te ştiu. Fii acelaşi poem fără sfârşit, rămâi mereu bărbatul de poveste.  Şi mie, iubire, acelaşi vis dintotdeauna. Şi fii nebun. Dar fii bun şi lasă-te iubit).

…o dimineaţă ca oricare alta – specială doar prin data din calendar – în care întotdeauna  este prezent un vis – un bărbat nebun (curat) şi îndărătnic care i-a spulberat raţiunea pentru care răspunzător a mai rămas doar deşteptătorul.

 

Chic pe două roţi

Hainele mele? Un trăsnet asurzitor, un fulger orbitor! La fel ca mine. Găseşti în ele culoare, stil şi eleganţă. Şi, evident, diversitate.

Nu a fost dintotdeauna aşa. O perioadă, destul de însemnată, ţinutele mele erau doar în strânsă legătură cu jobul şi activităţi adiacente acestuia. Un stil sobru, din zona bussines. La fel cum şi preocupările erau, cele generale, destul de restrânse: multă muncă, multă interiorizare, mult stres şi, pe alocuri, resemnare.

Asta până într-o zi în care totul s-a schimbat. O zi care a adus cu ea, libertatea. Libertatea în gesturi, mişcări şi, mult mai important, chiar în gândire.

Este curios cum o întâmplare banală, ori un gest oarecare, poate schimba un concept de viaţă. Nu vorbesc despre principii răsturnate, evident, ci despre cum la un moment dat, aproape brusc uneori, poţi înţelege altfel viaţa.

Pentru mine, un astfel de moment a venit o dată cu un dar ce l-am primit: o bicicletă.

Plimbările cu bicicleta nu mi-au fost întotdeauna străine, în copilărie erau printre activităţile preferate. De atunci, însă, timpul a trecut şi înstrăinarea dintre noi două a atins desăvârşirea.

Bucuroasă pentru un aşa dar, ce a trezit în sufletul meu dragi amintiri demult uitate într-un colţ de gând, am hotărât să nu amân niciun moment plăcerea pe care o bănuiam aceeaşi cu cea de demult şi chiar dacă nu aveam echipamentul potrivit, am improvizat din hainele mele sport o ţinută şi am ieşit la braţ cu fericirea, prilejuită de noua mea iubire.

O iubire eternă de atunci încoace, una care a făcut ca întreg stilul meu de viaţă să se schimbe.
Unii spun că prea brusc m-am lăsat convinsă ca, în timpul liber, hainele mele să fie cuGeci şi paltoane Geci scurte  - Nike Sportswear - geaca Tech Moto Cape totul altele decât cele de până atunci; că port  prea des teneşi, care nu se potrivesc cu vârsta şi statul meu social; că fesul, pe timp de iarnă, acoperă nedrept un păr frumos îngrijit; că geaca de vânt pe care mi-o doresc încă din prima clipă în care am văzut-o pe answear.ro, va înlocui, cu siguranţă, şi mult prea lesne, spun ei, pardesiul elegant de până mai ieri.

Degeaba le explic că nu-mi abandonez cu totul stilul vestimentar, mi-ar fi imposibil chiar, doar că în timpul liber voi fi…liberă, ei nu pot înţelege încă această atitudine a mea.

Desigur că am printre prieteni şi din cei ce ştiu că ţinuta sport este de preferat atunci când vrei să te relaxezi, să te destinzi, fără ca stresul dat de etichetele vestimentare să fie prezent în orice clipă.

Ei pot pricepe, de exemplu, că o geacă asemeni celei pe care o vreau, poate face diferenţa atunci când te afli pe bicicletă, pedalând timp îndelungat.

Este o geacă din colecţia Nike Sportswear, realizată dintr-un material rezistent, lucios şi, mai ales, uşor – aspect foarte important pentru atunci când efortul, precum este pedalatul, ar fi unul susţinut.

Modelul este foarte bine gândit, geaca având spatele mai lung, rotunjit, guler ridicat cu Geci şi paltoane Geci scurte  - Nike Sportswear - geaca Tech Moto Capeglugă ascunsă înăuntru, cu două căptuşeli, una 100% nylon şi cea de a doua 100% poliester – toate  acestea gândite pentru a oferi o bună protecţie celui ce o poartă.
Alte caracteristici prezente la acest model, ar fi:
-buzunar inserat;
-aplicaţia interioară asigură  adaptare uşoară şi micşorează senzaţia de înghesuială resimţită la alte modele;
-se închide simplu şi comod cu fermoar;
-are mâneci raglan ce asigură libertate în mişcări şi se termină cu un material elastic contrastant;
-geaca are buzunare interioare şi exterioare, cel de pe piept fiind securizat printr-o închidere cu fermoar, -multitudinea orificiilor prezente permite o bună aerisire.
Materialul principal al acestei geci este 100% nylon şi închiderea modelului se face simplu, cu fermoar.

Este o piesă vestimentară perfectă pentru sezoanele primăvară – toamnă şi-mi va prinde foarte bine în aventurile săptămânale pe care le fac alături de prieteni. Vor fi cu certitudine şi ei atraşi de ea şi mai mult ca sigur vor vrea să-şi procure un astfel de model. Pe mine nu mă va deranja acest lucru, fiindcă sunt o mulţime de alte variante…vestimentare cu care pot ieşi în evidenţă. Mi s-a şi spus de altfel că, de când am redescoperit plăcerea de a petrece timpul pedalând, vin cu cele mai grozave combinaţii şi aduc în ţinuta mea vestimentară nu dar stil şi culoare, dar şi eleganţă. Un prieten biciclist a dus aprecierile şi mai departe şi m-a numit o tipă chic pe două roţi. 

E un compliment pe care l-am primit cu bucurie şi plăcere, deopotrivă. Asta şi faptul că nu mai vreau să renunţ la sentimentul de libertate şi echilibru pe care mi-l dă acest stil vestimentar, mă fac să vizitez frecvent magazinul care mi-a adus nu doar haine bussines în garderobă, dar şi iată, unele sport şi casual, ci mi-a redat, prin ele, bucuria de a  ieşi din casă şi de a petrece cu totul altfel timpul – fie el al unei veri toride, fie al unei ierni înfrigurate:

https://i2.wp.com/super-blog.eu/wp-content/uploads/2016/11/answear-patrat.jpg

Articol scris pentru SuperBlog 2016, proba a 18-a, Lift Me Up