Blondul meu extra(terestru)

Tot timpul s-a pus sub semnul întrebării existenţa unor civilizaţii extraterestre. Neîncrederea vis-a-vis de relatările atâtor oameni ce susţin că la un moment dat s-au aflat în contact direct cu fiinţe ce nu aparţin acestei planete albastre, a fost întotdeauna mare, atingând de fapt desăvârşirea. Astfel de oameni au fost consideraţi ca având, elegant vorbind, o imaginaţie deosebit de bogată.

Dar astăzi existenţa lor în Univers este o certitudine, una ce nu mai poate fi negată de Poster CC.inddvreme ce prezenţa acestora pe Pământ a devenit vizibilă tuturor, nu într-un singur loc, ci în puncte de pe 12 meridiane ale Terrei.

De ce au venit şi ce anume i-a determinat să fie atât de vizibili când, până acum, s-au arătat prea puţin şi chiar deloc, este un subiect pe care îl tratează filmul Arrival, film în care Amy Adams, din rolul Dr. Louise Banks, specialist în lingvistică, va trebui să descopere modalitatea în care se va putea comunica cu ei.

Arrival este un film ce rulează începând din 11 noiembrie la cinema prin InterComFilm şi care nu prezintă extratereştrii ca fiind veniţi cu faimoasele farfurii zburătoare, ci în nave ce intrigă prin construcţie, structură şi design, deopotrivă,  şi nici pe ei arătând ca nişte omuleţi verzi cu antene – aşa cum erau  până acum în viziunea celor ce susţin că au fost protagonişti ai unor întâlniri de gradul 0 –  imaginaţia fiecăruia rămânând liberă în a da ce înfăţişare doreşte acestor fiinţe de dincolo de nori.

Imaginaţia mea, de exemplu, spune că ei pot fi fiinţe asemănătoare nouă, care au aceleaşi sentimente, acelaşi aşteptări şi speranţe pe care şi noi le avem.

Eu îmi închipui că extraterestrul poate fi un tip înalt şi blond, cu ochi verzi, la fel cum este iubitul meu. Şi la fel ca el, ar putea fi un tip tare îndărătnic!

Fiindcă atât de îndărătnic a fost al meu iubit, de parcă era chiar aşa: un extraterestru. Cum de ce? Păi nu a vrut mult timp să se comporte ca o fiinţă terestră, aşa încât orice încercare a mea de apropiere a fost sortită eşecului. Este drept că la început am greşit abordarea şi, ştiindu-i orgolioşi din fire – pe ei, bărbaţii în general – când vine vorba de maşinile lor, îndrăgostiţi fiind iremediabil de ele, l-am abordat cu o discuţie pe acest subiect. Evident că s-a simţit măgulit – avea şi motive, maşina fiindu-i una ca din filmele science fiction – şi a acceptat bucuros un dialog cu mine. De aici însă, până la a înţelege că nu maşina mă atrăgea, ci chiar ochii lui senzaţionali, a fost cale cam lungă.

Am încercat în fel şi chip să-i transmit mesajul principal, acela că ochii aceia verzi mi-au frânt inima cu totul: am vorbit în toate limbile pe care le cunoşteam la vremea respectivă, numai 3 este drept, dar toate de largă circulaţie, i-am scris şi poezii, i-am dedicat chiar şi câteva texte de proză scurtă. Trudă zadarnică – era tot timpul paralel cu aceste încercări ale mele, aşa încât o bună bucată de vreme i-am admirat înfăţişarea angelică prin parbrizul maşinii sale superelectrizată, ultrautomatizată şi prea sofisticată. Desigur că el, îndărătnic cum este, a considerat că atunci când îl priveam îndelung, era strict pentru a-i admira maşina. Bărbaţii…mereu neştiutori!

Convinsă încă de atunci că am avut de a face cu o fiinţă ce poate fi uşor încadrată în specia extraterestră, specie văzută extrem de rar, dacă nu chiar deloc pe meleaguri de Planetă Pământ, dar totuşi pomenită când şi când pe ici-pe colo, şi având în final succes cu o idee deloc originală, dar la care a rezonat foarte frumos blondul meu extra(terestru), consider că aş fi astăzi – dacă ar fi nevoie şi dacă m-ar solicita cineva în acest sens –  în posesia „codului lingvistic” ce poate face ca vizita aceasta, descrisă de filmul regizat de Denis Villeneuve:

să fie una de curtoazie şi să nu însemne sfârşitul omenirii.  Ar fi o dramă inutilă şi ar transforma însăşi viaţa din Univers într-un thriller fără sfârşit. Ar fi păcat.

Cu atât mai mult cu cât soluţia este una extrem de simplă, după cum spuneam şi iată, de acum, total lipsită de mister: flori şi muzică.

Iubire, viaţă, flori şi muzică – un limbaj comun tuturor celor ce ştiu şi în acelaşi timp vor ca Universul să rămână ceea ce este de fapt – o lume nemărginită în timp şi spaţiu, infinit de variată, fără de care farmecul însăşi i-ar dispărea.

Articol scris pentru SuperBlog 2016, proba a 17-a, ARRIVAL. Cum comunici cu necunoscutul?

Un gând despre &8222;Blondul meu extra(terestru)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s