O privire cu farmec.

A trăit rebel aproape 20 de ani. A fost copilul zburdalnic, cu julituri în coate şi genunchi până târziu în adolescenţă când, într-o zi, a descoperit marea. A abandonat atunci bicicleta, săritul gardurilor şi căţăratul prin meri şi cireşi şi s-a scufundat în valurile mării.  A ieşit de acolo cu alge în păr, cu gustul sării împregnat în pielea-i veşnic bronzată. A trăit aşa până în ziua în care a fost nevoită să părăsească valurile ce o primeau în îmbrăţişarea lor înspumată fără să o critice, aşa cum făceau toţi cei din preajma ei atunci când îi spuneau că este o mică sălbăticiune.

A privit viaţa cu ochi mari de uimire, dar nu a văzut mai nimic din ce  oferea lumea aceasta mare. Privirile le-a avut mereu îndreptate înapoi, spre sine, spre interiorul său.

A venit însă clipa când trebuie să se privească şi din exterior. Nu a făcut niciodată, până acum, un astfel de gest. Nu cu atâta atenţie şi interes ca de data aceasta.  Dar trebuie să înţeleagă de ce el a rămas ca hipnotizat în mijlocul sălii de curs când a zărit-o. Când privirile li s-au întâlnit, ceva a tresărit în ea. Privirea lui fascinată şi fascinantă deopotrivă,  o privire plină de farmec, cum avea să înţeleagă mai târziu, a făcut-o, în mod bizar, să conştientizeze dintr-o dată, că ea este femeie şi că el o priveste astfel.

În camera de cămin, în aceeaşi seară, după ce cursurile s-au terminat, din oglinda pe care o ţine în palme, o priveşte un chip uşor prelung, cu pomeţi  delicaţi,  ochi mari, negri şi ten bronzat. Poate să jure că în păru-i negru, bogat, ar găsi la o mai atentă privire, printre şuviţele-i buclate pe care nu le poate stăpâni niciodată, urme ale mării din care până nu demult răsărea în fiecare zi.

Privirea îi fuge fără să vrea spre colega sa de cameră. Cu un ochi în oglindă şi cu celălalt spre imaginea perfectă ce o oferă înfăţişarea acesteia, înţelege, pentru prima dată, de ce toţi ai ei de la malul mării o numeau mai în glumă, mai în serios, micuţa Mogli şi mai puţin Ioana, aşa cum de altfel se numeşte.

Îşi ştie părul  frumos, fără îndoială, dar vede acum, prin comparaţie, că îi lipseşte strălucirea. Îşi dă aminteşte dintr-o dată că şi căderea i s-a părut a fi în ultimul timp destul de  pronunţată. Aşadar, părul ei are probleme de sănătate?  Este contrariată. Cum de nu a observat până acum? Doar vrea să devină medic. E drept că a ales să fie medic cardiolog, dar asta nu o va împiedica nicicum să afle tratamentul pentru problema de sănătate a părului său, acum că a înţeles că acesta este în suferinţă.

Deschide în grabă calculatorul. Cu siguranţă, va afla imediat câte ceva despre asta. Privirile îi cad pe o marcă de produse cosmetice. Farmec.Imagini pentru poze cu brandul farmec

Recunoaşte brandul acesta, este inconfundabil şi este cel mai prezent în casa copilăriei sale. Îşi aminteşte că orice julitură a avut când era mică, trecea negreşit cu o astfel de cremă, cu o dojană şi un alint de ale mamei.

Se va interesa acum mai îndeaproape despre ce anume au nou printre produsele lor. Are sentimentul că va găsi aici ceea ce are nevoie şi va alege, evident, şi pe considerentul că ştie că acestea sunt produse româneşti de calitate.

Că este cea mai longevivă companie producătoare de cosmetice de pe piaţa românească ştie deja. Acum află, citind, că printre mărcile pe care le deţine se află şi unele ca Gerovital Plant, Aslamed, Doina, Obsesie, Athos Lzi Dermofarm şi încă alte câteva. Mai scrie, de pildă, că produsele Farmec se regăsesc pe pieţele de cosmetice din foarte multe ţări, ca de exemplu Polonia,  Anglia,  Belgia,  Elvetia, Germania, Italia, Spania, Emiratele Arabe Unite, etc..

Citeşte cu interes crescând, despre cum Ana Aslan a fost femeia care a învins bătrâneţea. O poveste de succes nu este niciodată simplă şi cu siguranţă şi aceasta a necesitat ani mulţi de muncă şi cercetare pentru a deveni posibilă. În 1952, Ana Aslan a preparat vitamina H3, un produs pe bază de procaină, până atunci cunoscută doar pentru efectul de anestezic local pe care  îl avea. Lucrurile au evoluat, aşa încât în 1967, laboratoarele Farmec, cărora cercetătoarea le dăduse girul său, produceau prima cremă Gerovital H3, o cremă care nu doar regenera, dar şi menţinea procesele metabolice specifice pielii tinere, la persoanele aflate la vârsta a treia.

Aşadar, dacă Ana Aslan a învins bătrâneţea, cu siguranţă şi ea va reuşi să estompeze căderea frumosului său păr şi să-i redea strălucirea naturală specifică unui păr sănătos. Căutând printre produsele de nouă generaţie pe care Farmec le dezvoltă mereu din dorinţa de a veni în întâmpinarea nevoilor diverse cu care se confruntă omul modern al zilelor acestea, descoperă gama Gerovital H3 DERMA+ Prof. Dr. Ana Aslan, un produs certificat clinic pentru eficienţa sa. Simte că asta este soluţia pe care o caută la problemele părului său. Citeşte cu interes.

Văzând-o atât de concentrată şi pierdută printre atâtea informaţii,  Maria, colega sa de cameră al cărei păr l-a admirat mai adineauri pentru sănătatea pe care o poţi ghici de la prima privire, se hotărăşte să îi divulge secretul frumuseţii podoabei sale capilare şi îi vine în ajutor cu un sfat pertinent, spune ea, de vreme ce şi părul său a avut aceleaşi probleme pe care deja i le-a remarcat. Ioana o ascultă cu interes şi află că, dacă ea, Maria, ar fi în situaţia de a concepe un tratament eficace pentru ca părul să-şi recapete şi apoi să îşi păstreze frumuseţea naturală, într-un cuvânt pentru a îi întreţine sănătatea, ar opta, fără ezitare, ca în compoziţia lui să se regăsească:

Procapilul, un complex biologic activ format din matrikină vitaminizată, apiginină şi acid oleanolic acţionează asupra cauzelor care provoacă alopecia.
Biocapigen-ul, care este un amestec de principii biologic active de origine botanică și de biosinteză  acţionând  sinergic în vederea eliminării tuturor cauzelor care pot provoca căderea şi slăbirea părului.
Extractul din rădăcina de Maca utilizabil în stimularea creșterii părului, prevenirea alopeciei și protejarea părului împotriva stresului endogen și exogen.

Adică exact ce conţine Tratamentul anticădere, Gerovital H3 Derma+, spune Maria, cel la care te uiţi tu acum, şi care, în fapt, Tratament anticădereeste un produs hipoalergenic şi fără parabeni, ca de altfel toate produsele pe care Farmec le produce.

Tratamentul  constă în aplicarea conţinutului unei fiole la baza părului umed, după Șampon anticăderespălarea cu Samponul Anticadere Derma+ după următoarea schemă: în prima săptămână de 2-3 ori, apoi în următoare perioadă maxim de 2 ori pe săptămănă până la ameliorarea căderii părului, dar nu mai mult de 3-4 luni. Tratamentul, citeste ea mai în continuare, vine cu recomandarea ca aplicarea lui să se facă primăvara şi toamna atunci când părul se află  în perioada de regenerare naturală.

De la momentul când a hotărât să încerce tratamentul, după ce, bineînţeles, a consultat şi un specialist Farmec care a dat dovadă de profesionalism în îndrumările şi recomandările pe care i le-a făcut, au trecut câteva săptămâni. Părul ei dă deja semne de însănătoşire. A căpătat o frumoasă strălucire şi firul are acum mai mare rezistenţă. O consideră pe Maria, şi i-a şi spus acest lucru, ca fiind, alături de Farmec, doctori în frumuseţe.

Cel mai încântat este însă George care, la fel de fascinat ca în prima zi, o priveşte acum nu din mijlocul aulei, ci de aproape, de foarte aproape chiar, având în vedere că nu ratează nicio ocazie de a-i admira şi dezmierda superbul păr negru, buclat.

Pentru toată admiraţia sa, pentru privirea fermecătoare de la început şi pentru dragostea ce i-o poartă, Ioana i-a promis că vor merge împreună la malul mării, acolo unde, printre ai ei şi, din povestirile lor totodată, va înţelege de ce i se spunea, până nu demult, micuţa Mogli. George o ascultă în tăcere şi o priveşte îndelung. El  vede în Ioana o tânără superbă al cărei farmec este irezistibil.

Articol scris pentru Superblog 2016, proba a 3-a, Doctori în frumuseţe.

10 gânduri despre &8222;O privire cu farmec.&8221;

    • Un motiv în plus să mai renunţi la textele din Ecleziastul şi să mai vezi şi alte …tipărituri. Altfel, uite, eşti luat prin surprindere.
      În altă ordine de idei, de ce te miri când tu spui sus şi tare ca ai fost mort 50 de ani şi acum, de 5 ani umbli viu, cel puţin prin blogsferă?
      Cum ţi se pare , măcar prin comparaţie?

      Apreciază

  1. Draga Lu! Afirmatiile mele sunt demonstrate Adevarate,Autentice,palpabile,nu sunt speculatii nefondate,iluzii efemere speculative,amagitoare,din vânzarea carora ‘negustorii de iluzii'(chinezarii),traiesc înselând masele credule satisfacându-si poftele în lux si ignoranta,indiferenti si insensibili la suferintele celor înselati,ce-si câstiga existenta cu sudoare,asupriti de oligarhii corupti ai sistemului corupt la cel mai înalt nivel.
    Eu nu comercializez ‘medicamentul’vietii eterne DRAGOSTEA,o ofer gratuit,neconditionat,tuturor celor ce vor sa traiasca etern si fericiti. Ofer si ‘bonus’ ASIGURARE INFINITA !:)
    Îmi vei replica si tu,ca sunt dus cu pluta …pas de soucis ..

    Apreciază

    • Eu nu ştiu cine ţi-a demonstrat afirmaţiile, dar dacă ştii tu este suficient. Apoi să nu fim ipocriţi, zic, şi să admitem că ne bucurăm din plin şi muşcăm cu mare poftă din realitatea asta considerată chinezărie, fie că suntem printre cei mici ori printre cei mari ai acestei planete.
      Când voi spune eu că eşti dus cu pluta, asta va fi evident dintr-o camaraderie, şi nu ca un diagnostic. Nu am cunoştinţe în domeniu.

      Apreciază

  2. Multumesc pentru participare, iata un articol creativ! Data viitoare, insa, mi-ar placea sa respecti in totalitate tema probei (nu esti doctor, nu ai lansat vreun produs) si cerintele tehnice (sunt 5 link-uri in loc de 3, iar unele dintre ele nu duc spre produsele din gama Gerovital H3 Derma+, ci catre cele din alta gama).

    Felicitari pentru articolul creativ si mult succes la urmatoarele probe!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s