„imaginea ascunsă”

imagine 1 – Rhea

Septembrie – tablou pe sticlă

…”A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva / cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta”…Sunt versuri ce mă însoţesc, negreşit şi neînţeles,  pe tot parcursul toamnei, anotimpul meu. Visez la el, visez cu el, visez prin el. Şi începe cu un Septembrie întotdeauna special. Luna sufletului meu…

Copacul din colţ îşi întinde umbra protectoare peste geamul odăii mele filtrând lumina blândă a toamnei, pe care o aşază ocrotitor peste gândurile mele absente.

…Ploaia îmi cântă la fereastră un cântec drag. Frunze nenumărate, mai mici, mai mari, galben-ruginii ori încă de-un verde-pal încremenit nefiresc sub soarele fierbinte al unei veri apuse, se desprind de pe crengi şi se izbesc frenetic de geam,  insistând să-şi găsească adăpost în interiorul camerei temându-se de vântul ce le poartă căderea solemnă pe aripa lui nesigură şi, obosite de dansul bezmetic în care le poartă rafalele lui, se lipesc salvator de sticla ferestrei mele.

„Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând / În mine nu mai este nici un gând” şi urmăresc, absentă, zbaterea toamnei ce pictează pe sticla limpede precum cristalul, un tablou în culori ale căror nuanţe sunt greu de redat în cuvinte… Frunzele, una mare şi două mici – dintre ele două una-i roşie ca focul, celelalte de-un galben de gutuie al cărei puf încă o protejează de răcoarea nopţilor –  s-au prins ca timbrul de scrisoare pe geamul scăldat în lacrimile unei zile de toamnă ce picură în sufletul meu melancolii, regrete, speranţe îndepărtate…

Mă afund în fotoliu.  „Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile”, privirea-mi fuge spre imaginea oferită de tabloul de dincolo de geam în care toamna s-a transformat în pete de culoare rămase în nemişcare şi mă poartă cu gândul la o eternitate ce aşteaptă, răbdătoare, plină de promisiuni.

Sub un impuls de moment mă ridic şi întind mâna spre tablou. Vreau să îl ating, vreau să simt. Pe el? Ploaia? Frunzele? Eternitatea?…”Dar între noi mai e un pas / Şi dacă el a mai rămas, / E vina mea sau dreptul tău la fericire? „…Răceala sticlei spulberă iluzia, devin  conştientă de tabloul pictat de un septembrie special, pe geamul ferestrei mele. Trei frunze –  una roşie ca focul, două de un galben ca de gutuie – şi apa ploii ce le izbeşte fără odihnă, vrând, parcă, să le smulgă veşniciei…

A venit toamna…”Rămân uitându-mă pe geam ca după tine, / şi tot aştept pe cineva de nu mai vine.”

imagine  2 – Nautilus

Paradisul verde

E-un paradis aici în faţa ta

Ce are în el mult verde şi lumină.

Copaci înalţi şi maiestoşi

Ridică fruntea cerşind a soarelui lumină.

Un râu ascuns a cărui apă rece, cristalină

Se rostogoleşte-n spume, învolburat

Zăreşti de vrei ca ochiul să ţi-l bucuri,

Printre ferigi ori ierburi şi copaci…

Ţi-e dor de verde şi lumină?

E-un paradis aici în faţa ta

Un loc virgin, ascuns  şi neumblat,

Mergi, dar, şi bucură-te-n tihnă

De această oază din mijloc de natură!

( texte scrise pentru proiectul – Imaginea ascunsă şi haloul cuvintelor . Participă Rhea şi Nautilus)

Reclame

8 gânduri despre &8222;„imaginea ascunsă”&8221;

  1. Bună dimineața! Postările mele au întârziat un pic, din cauza setării orei, dar am rezolvat problema.

    Multă viață în scrierile dumneavoastră. Mi-am reamintit imaginea ascunsă 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s